Business Catalyst

Bună!

Sunt Bogdan, managerul echipei Business Catalyst. Înainte de a-ţi prezenta echipa, aş dori să spun câteva lucruri despre mine. Profesional vorbind, am început să îndrăgesc informatica şi calculatoarele încă din şcoala generală, când m-am înscris la clubul elevilor (a.k.a. casa pionierilor), unde am învăţat primele taine ale programării. După câţiva ani am început să merg la olimpiade şi diverse concursuri de informatică, unde am început cu adevărat să prind gustul acestui domeniu. Facultatea am făcut-o în Bucureşti la Automatică (FILS mai exact), unde am avut ocazia să merg în multe stagii în Franţa – o experienţă de neuitat. Partea interesantă e că am reuşit să vin din Franţa cu ceva bani (2000 EUR), pe care i-am investit în a porni o afacere împreună cu Alexandru – InterAKT. După 6 ani de dezvoltare produse web, am vândut întregul business către Adobe, şi iată-mă acum lucrând la Adobe conducând echipa Business Catalyst făcând mai mult sau mai puţin aceleaşi lucru ca la InterAKT, însă la alt nivel (profilul clientului şi problemele pe care încercăm să le rezolvăm sunt similare). Pe plan personal îmi place să îmi petrec timp cu familia şi prietenii, să joc tenis, să merg la ski, şi să bricolez prin casă.

Dar suficient despre mine. Hai să vorbim despre Business Catalyst (sau BC cum îl alintăm noi). Business Catalyst este o soluţie găzduită de către Adobe (3 datacenters în America de Nord, Australia, Europa) care permite business owner-ilor să îşi găzduiască business-ul lor online. Viziunea Business Catalyst este să ajutăm small business owners să îşi creeze, manage şi optimizeze business-urile online. Reuşim să facem acest lucru prin partenerii noştri, care sunt dezvoltatori web ce revând soluţia pe care o oferim către business owners. Noi luăm bani de la business owners pentru întregul set de tool-uri pe care îl oferim, şi dăm înapoi 20% din acea sumă partenerilor noştri.

Business Catalyst Site

Când te întrebi însă ce are nevoie un business să se desfăşoare online, te gândeşti la câteva module: CMS, CRM, e-commerce, e-mail marketing, analytics, etc. Din acest motiv, echipa mea este spartă în sub-echipe, fiecare având ownership asupra unei zone a produsului:

Business Catalyst Romania Team 2011

Pe lângă echipele care se ocupă de dezvoltarea produsului, mai avem în România o parte din echipa de customer care, care îi ajută pe partenerii noştri să fie cât mai succesful. Faptul că sunt aproape de echipa de engineering este un foarte mare avantaj, astfel informaţiile de la parteneri ajung aproape direct la echipă. Sau cum îmi place mie să spun – vreau ca atunci când un om de la customer care înjură (sau se bucură), să îl audă inginerii ce dezvoltă produsul :)

Din punct de vedere tehnic, Business Catalyst este dezvoltat aproape exclusiv pe tehnologii Microsoft (.net, SQL Server, etc). Mai multe despre produs puteţi afla direct de pe site-ul http://www.businesscatalyst.com/.

Iar dacă vă întrebaţi cum arată site-urile pe care le fac partenerii noştri, iată câteva exemple:


Dacă sunteţi pe cale să implementaţi o asemenea soluţie pentru un client (un e-commerce, un CRM, un blog, etc), am fi tare interesaţi să vorbim cu voi să vedem ce părere aveţi voi despre businesscatalyst şi cât de bine este pregătit pentru nevoile dezvoltatorilor şi afacerilor online din România.

Bogdan

Share