Arta matematicii

Posted by mneagu on iulie 30, 2009
Filed Under Știință și Tehnică | 9 Comments

Am dat la Vlad pe blog peste un articol despre frumusetea matematicii si cum ar trebui predata ea de fapt.

The first thing to understand is that mathematics is an art. The difference between math and  the other arts, such as music and painting, is that our culture does not recognize it as such.  Everyone understands that poets, painters, and musicians create works of art, and are expressing  themselves in word, image, and sound. In fact, our society is rather generous when it comes to  creative expression; architects, chefs, and even television directors are considered to be working  artists. So why not mathematicians?

Eu am avut doi profesori de matematica care m-au modelat. Probabil din cauza lor am ajuns in  Politehnica, si inevitabil in IT.

Primul dintre ei considera matematica o arta. Si se purta cu ea ca atare. Avea ore intregi in care nu punea creta pe tabla sau creionul pe hartie, discutand si rezolvand problemele numai cu ajutorul imaginatiei. Pentru el conta ideea si nu calculul. Problemele lui se rezolvau pana la punctul unde intrau calculele. De acolo aparea scris VM, adica Vraja Marii. Nu mai era problema lui, nu mai merita atentie.

Cel mai frumos exercitiu facut vreodata era cand punea in aceeasi sala elevi de clasa a 6-a cu elevi de clasa  a 11-a si scria o problema pe tabla. Problema era a tuturor, fiecare sa o rezolve cum poate si nu de putine ori clasa a 6-a castiga intrecerea si rezolva problema prima. Pentru ca matematica nu trebuie sa tina doar de uneltele puse la dispozitie (daca stii derivate sau daca rezolvi geometric) ci de ideea din spate, de sclipire, de imaginatia de a “vedea” solutia, chiar daca doar intuitiv.

Testele lui erau binare. Luai 2 sau 10, in functie de ideea avuta. Nu luai 9.80 pentru ca ai avut ideea, ai rezolvat problema, dar ai gresit rezultatul cu o zecimala. Zecimalele erau pentru calculator, nu pentru matematician.

Cel de-al doilea profesor a fost complet opus. Era omul pentru care conta forma, omul care repeta de 10 ori acelasi tip de exercitiu pana invatam rezolvarea, omul pentru care rezultatul exact la zecimala era singurul raspuns admis. Dezamagirea mea a fost enorma, venind din lumea in care VM era singurul calcul pe care trebuia sa il fac la sfarsit. Notele lui mergeau de la 1 la 10 trecand prin toate zecimalele, si puteai sa iei chiar si 9.98 daca asa iesea la calcul.

Privind in urma, prima metoda mi-a oferit ideile, a doua mi-a oferit structura. Si impreuna au format intregul.

Lockhart militeaza pentru o programa in care ideile sa curga liber, dar din pacate oricat mi-ar placea o asemenea organizare, nu o cred fezabila in lumea reala. Pentru ca un program bun poate pleca de la o mazgalitura pe hartie sau o idee geniala, dar tot are nevoie si de o sintaxa corecta de if-else ca sa functioneze cum trebuie.

P.S. Vlade, am vrut sa pun toate astea la tine pe blog, intr-un comentariu, dar nu prea era loc sa spun tot. Asa ca sper ca nu te superi ca am “furat” inca un subiect de la tine saptamana asta.

Share

Comments

9 Responses to “Arta matematicii”

  1. vlad on iulie 30th, 2009 17:14

    nu ma supar deloc, mai ales ca sunt foarte de acord cu comentariul tau.
    Pe langa ce ai spus tu ar mai fi de zis ca ideile lui Lockhart sunt foarte frumoase. Noi insa trebuie sa ne uitam in ograda noastra si sa vedem ca sunt foarte putini tineri talentati si entuziasti care se mai fac profesori in generala si liceu. Din pacate in cativa ani nu cred ca vor mai fi acesti profesori minunati care sa le arate copiilor nostri nici arta din spatele matematicii si nici macar frumusetea calculului.

  2. mneagu on iulie 30th, 2009 17:20

    Din pacate pasiunea nu tine de foame, asa ca nu vad prea multi tineri sa se indrepte spre asta, mai ales tineri suficient de talentati ca sa implementeze asemenea idei. Trebuie sa fi cu adevarat pasionat ca sa mai stai acum profesor la liceu si generala.

  3. Limmonica on august 1st, 2009 23:00

    Nu am reusit sa citescu articolul lui Vlad, cred ca are pobleme cu blogul.

    Magda trebuie sa te contrazic. “Pasiunea nu tine de foame” este falsa in contextul de fata. Daca cei care lucreaza din pasiune in Romania mor de foame inseamna ca nu au suficienta pasiune. Si aici iti pot argumenta la orice domeniu. Oricum, o tema de gandire: e adevarat ca expresia folosita de tine e valabila doar in Romania? De ce? – daca reusesti sa raspunzi la intrebarea asta imi vei da dreptate.

    Si daca ma gandesc bine “pasiunea nu tine de foame” este o expresie mult folosita in contextul relatiilor sentimentale si cred ca de fapt se referea la “iubire” – total diferit de contextul de fata si oricum la fel de discutabila. :) )

    Mai mult, “pasiune nu tine de foame” este un stereotip – daca tot mi-am concentrat atentia asupra lor in ultima vreme – da, acel stereotip care contribuie mult la distrugerea optimismului si mai ales a motivatiei.

    Daca te uiti in jurul tau oamenii cu adevarat de succes lucreaza din pasiune. Poate ca “in jurul tau” ar trebui sa inceapa de la granitele Romaniei inspre exterior.

    Repet si sustin:

    “Choose a job you love and you will never have to work a day in your life.”~ Confucius

  4. Dan on august 2nd, 2009 20:16

    Asta cu matematica implica mai multe aspecte. In ultimii ani ai comunismului a fost un curent aproape excesiv legat de matematica, probabil ca un soi de “protest” la ciorba lunga care trebuia inghitita la televizor, la sedintele de partid sau la orele de educatie politica din scoala. Din cauza excesului de matematica din scoala si de la “meditatii”, dublat de interesul excesiv pentru Politehnica – pana la urma daca erai inginer erai totusi cineva, ca avocat puteai face cariera doar la divorturi – s-a ajuns in 1989 ca la admitere sa se dea subiecte de tip olimpiada nationala sau mai degraba de gazeta matematica. Acum asistam la fenomenul invers, al scaderii interesului pentru matematica si inginerie; deci la subiecte mult mai “abordabile” si la o selectie pe baza de corectitudine a calculului de la un cap la altul. Ideea e ca absolut toti profesorii pe care i-am avut in Poli – la algebra, analiza, matematici speciale – au fost interesati doar de rezultatul final si s-au uitat pe rezolvare doar in cazul in care rezultatul coincidea cu ce au ei pe foaie. Util pentru cei mediocri insa meticulosi, frustrant pentru cei visatori cu sclipiri de geniu. Cum e mai bine, de fapt? Nu stiu.

  5. george on august 13th, 2009 18:31

    ideea e ca eu vreau sa fac ceva dar ca sa fac ceva , trebuie sa incep cu ceva, acel ceva il doresc si ca sa incep trebuie umpic de ajutor, as vrea , dar e cu experienta , se poate incerca si ideea de nu stii dar inveti pe parcurs, ce zici?

  6. apop on august 24th, 2009 18:48

    Cum il cheama pe profesor?

  7. Magda on august 25th, 2009 09:35

    @apop. Pe care din ei?

  8. apop on august 25th, 2009 19:03

    :P

    Ma interesa primul, acela care considera matematica o arta, despre asta fiind si subiectul. Am avut in liceu un profesor asemenea celui descris, dar m-am lovit la facultate si de aceia pentru care conteaza numai calculele sau un algoritm bine aplicat.

  9. Claudiu Mihail on septembrie 5th, 2009 19:08

    Imi pare foarte bine ca acest articol a ajuns sa fie discutat din ce in ce mai multa lume. Poate cu destula atentie si putina implicare se poate schimba ceva in bine in ceea ce priveste modul in care sunt abordate multe materie nu numai din gimnaziu si liceu cat si la nivel universitar :) . As avea de facut o mica precizare: anume ca articolul a fost adus in atentia noastra de catre Valentin Stanciu. E bine sa se stie ca sunt si studenti preocupati de structura materiei si a programei :) .

Leave a Reply