Metodologii de dezvoltare software aplicate la traficul din Bucureşti

Posted by mzaharia on martie 10, 2009
Filed Under Știință și Tehnică | 2 Comments

Dacă poliţiştii de la Rutieră ar aplica metodologii de dezvoltare software pentru traficul din Bucureşti, cam aşa ar arata o intersecţie aglomerată din Bucureşti (să zicem Unirii).

Waterfall

Circulaţia nu poate să înceapă până când cei de la Direcţia Drumuri şi Poduri nu au asfaltat toate gropile, nu au trasat atent toate liniile şi marcajele rutiere şi nu au verificat toate semafoarele.

Fiecare stradă în parte ar primi drept de trecere pe rând. Maşinile de pe celelalte străzi ar aştepta până când a trecut şi ultimul şofer de pe strada cu permisiune. După care s-ar da voie la următoarea stradă, şi aşa mai departe.

Fiecare şofer ar trebui să aibă în maşină extinctor, trusă medicală, vestă reflectorizantă, codul rutier, asigurare RCA şi CASCO, în original şi copie. După ce trece intersecţia, fiecare şofer este oprit pentru un control amanunţit. Dacă vreunul nu are unul din obiectele de mai sus, toate maşinile sunt întoarse din drum şi şoferul e trimis acasă sau la magazin să-şi procure obiectul lipsă.

Intersecţia trebuie golită până la ora 19:00, pentru că aşa a zis Poliţia Rutieră. La ora 19:01, încă mai aşteaptă să treacă la semafor 1500 de maşini. Poliţistul declară traversarea intersecţiei un succes, şi îi trimite pe cei 1500 de şoferi acasă, spunându-le că vor avea şansa să traverseze intersecţia mâine.

Agile

Codul rutier nu contează, e o mizerie! La fel şi semafoarele! Importanţi sunt şoferii!

Şoferii se întâlnesc de dimineaţă să stabilească cum traversează intersecţia. După o oră, încă se mai discută dacă e mai oportună o autostradă suspendată, un sens giratoriu sau mersul pe bicicletă. După încă două ore, se decide transformarea intersecţiei într-un sens giratoriu şi desfiinţarea semafoarelor. Se începe traversarea, pe principiul “primul venit, primul servit”.

Poliţistul de la rutieră stă pe margine şi urmăreşte impasibil traficul, notând greşelile fiecărui şofer într-un carneţel.

În timpul traversării, o echipa de la Direcţia Drumuri şi Poduri încearcă să asfalteze sensul giratoriu, fără prea mult succes.

La ora 19:00, se circulă încă rezonabil şi fluid. Poliţistul de la rutieră convoacă o adunare publică, în care şoferii care au încălcat regulile de circulaţie au şansa să-şi recunoască greşelile în faţa tuturor şi să promită că nu vor mai face aşa ceva în viitor.

Niciun şofer nu a avut vestă reflectorizantă, câţiva au avut extinctor, dar era expirat, un singur şofer a avut trusă medicală şi a fost decorat de poliţie cu diplomă de cetăţean de onoare.


 

XP

Toată lumea e şofer. Inclusiv poliţistul. Inclusiv cei de la Drumuri & Poduri. Importantă este traversarea cât mai rapidă a intersecţiei. Traversarea intersecţiei începe la 9:00. La 9:01 are loc primul accident.

După primul accident, ceilalţi şoferi îi explică vinovatului ce a greşit. Decid de comun acord că ar fi bine să-şi reînnoiască poliţele de asigurare RCA. CASCO e prea scump şi cam redundant, atâta timp cât există RCA.

După al doilea accident, şoferii decid că n-ar strica nici o trusă medicală. Accidentaţii sunt evacuaţi rapid, circulaţia este reluată de urgenţă. Se stabileşte de comun acord că accidentele sunt un dat al vieţii, nu au cum să fie evitate; important e că nu există răniţi grav şi circulaţia nu s-a oprit.

Pe la ora 12:00, şoferii constată că intersecţia are prea multe braţe şi se decid să reorganizeze totul într-o intersecţie în cruce, de doua bulevarde. Restul bulevardelor şi străduţele secundare sunt închise.

Bonus:

Share

Comments

2 Responses to “Metodologii de dezvoltare software aplicate la traficul din Bucureşti”

  1. sebi on iunie 5th, 2009 13:46

    genial

  2. jorjiana on noiembrie 9th, 2009 22:21

    foarte tare :) )

    nici aplicarea metodologiilor software in casnicie nu e buna :) )

    Sotia unui programator ii zice:
    - Du-te la magazin si ia salam. Daca au oua, ia zece.
    Programatorul ajunge la magazin si zice:
    - Aveti oua ? – Da. – Dati-mi 10 salamuri

Leave a Reply